Subscribe:

Ads 468x60px

sâmbătă, 25 august 2012

Aşa ceva nu s-a văzut în Liga 1! Steaua şi Vaslui vor arunca cu banii pentru jucătorii ăştia: "Va fi un centru şi un stadion extraordinar" Proiectul care poate salva fotbalul românesc

Liga 1 suferă în ultimul timp, iar rezultatele se văd în Europa. Metalist Harkov a şters pe jos cu Dinamo, Vasluiul nu a făcut faţă unui Inter fără jocuri în picioare, Rapid a fost distrusă de olandezii de la Heerenveen. Distanţa faţă de fotbalul european se măreşte şi este clar că direcţia spre care merge Liga 1 şi tot fotbalul nu este cea bună.

Curios sau nu, cel care a semnalat pericolul a fost chiar Gigi Becali. Patronul Stelei spune că trebuie să schimbăm ceva, altfel nu mai "pupăm" Europa: "Trebuie să investim, să schimbăm ceva! Diferenţa faţă de fotbalul european începe să fie din ce în ce mai mare. Când ajungi în Europa, dai de Inter, dai de Harkov! Nu vedeţi că te distrug?!", a declarat patronul Stelei.

Strategia CFR-ului dă roade, dar nu pare a fi un proiect pe termen lung. În condiţiile unor bugete reduse, echipele din Liga 1 nu pot concura cu granzii Europei pe piaţa transferurilor, pentru tinerii jucători.

Soluţia ar fi creşterea jucătorilor. Ceva, ceva se încearcă la Dinamo: câinii au planuri mari cu crearea centrelor de copii şi juniori în mai multe zone ale ţării.

Un alt centru s-ar putea naşte lângă Ploieşti, o altă zonă cunoscută în trecut pentru "pepinierele" de jucători. Grigore Sichitiu spune că va pune pe picioare un astfel de centru care sa produce jucători la Brazi, în apropierea Ploieştiului.

Fostul oficial al Rapidului s-a alăturat echipei Fortuna Brazi, din Liga a treia, iar primul obiectiv este accederea în Liga a doua

"Nu ştiam condiţiile deosebite de acolo. În momentul în care un părinte vrea să îşi dea copilul la fotbal, are asigurată şcoala. Sportivii stau în internat şi au cele mai bune condiţii pentru şcoală. Toată lumea trebuie să termine liceul şi să îşi dea bacalaureatul. Am văzut două laboratoare ultramoderne pentru informatică, cu laptopuri şi tot ce trebuie, nici nu ştiam că liceul e aşa de bine dotat. Centrul e unul deschis. Nu facem echipă acolo, ci jucători! Pot veni oameni atât din ţară, cât şi din străinătate", a declarat Sichitiu pentru Sport Total FM.

Sichitiu: "În Liga 1 doar Dinamo mai produce"

"Îmi oferă condiţii pentru a pune în aplicare un proiect de care are nevoie fotbalul românesc. Toţi antrenorii de Liga I au spus că vor jucători buni la nivelul primei ligi. Producători de jucători de valoare sunt din ce în ce mai puţini, pentru că nu se investeşte la nivel de copii şi juniori. Dintre marile cluburi bucureştene, doar Dinamo mai produce
", a mai spus oficialul

"Va fi un centru şi un stadion extraordinar"

"Proiectul se face pas cu pas. Obiectivul e de a fi în Divizia B şi de a forma jucători pentru nivelul Ligii I. Nu vrem să promovăm cât mai repede, ci să formăm jucători pentru fotbalul românesc. La Campina e o bază în paragină pe care nu s-a mai jucat de ani de zile, dar e o zonă fantastică, la intrarea în munţi, cu un decor fantastic. În momentul în care se vor face investiţii, va fi un centru şi un stadion extraordinar".

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu