Manchester City a fost nefiresc de pasivă pe piaţa transferurilor, în
această vară. Chiar dacă s-a discutat despre interesul "cetăţenilor"
pentru Hazard, Van Persie sau De Rossi, cei trei jucători nu au putut fi
aduşi pe Etihad Stadium, astfel că singura mutare a lui Mancini rămâne
Jack Rodwell.
Egalul din ultima etapă, 2-2 la Liverpool, l-a determinat pe tehnicianul
italian să se reorienteze spre diferite alte piste, conştient de faptul
că are nevoie de câţiva jucători care să îi garanteze succesul într-un
sezon extrem de agitat. Singura problemă a lui City este reprezentată de
deadline-ul de pe 1 septembrie, astfel că englezii trebuie să se mişte
extrem de repede pentru a perfecta transferurile dorite.
"Mai avem nevoie de jucători, dar mai avem doar 5 zile pentru a
face acest lucru. Trebuie să muncim din greu în puţinul timp rămas, va
fi o săptămână extrem de lungă pentru noi. Ştim deja pe cine vrem, acum
trebuie să finalizăm discuţiile", a recunoscut antrenorul italian, conform premiershiptalk.com.
Conform sursei citate, primul pe lista lui City este mijlocaşul defensiv
al lui Bilbao, Javi Martinez, care a fost dorit în această vară atât de
Barcelona, cât şi de Real, dar se părea că va ajunge la Bayern. City
vrea să îl deturneze şi a pregătit o sumă record, care să îi convingă pe
basci să accepte oferta lor. De asemenea, în atenţia "cetăţenilor" este
şi Scott Sinclair, aripa lui Swansea, dar este de aşteptat ca şi alţi
jucători cu nume să fie convinşi să semneze pentru gruparea de pe
Etihad.
42 de
milioane de euro este preţul cerut de Bilbao pentru Javi Martinez, pe
care bavarezii sunt gata să îl achite. City ar putea supralicita pentru
a-l deturna pe mijlocaş din drumul spre Bundesliga, astfel că transferul
spaniolului ar putea fi cel mai scump din perioada de transferuri din
această vară.
luni, 27 august 2012
Începe CITY-MANIA! Efectul unui egal: Mancini, gata de transferuri STELARE! A intrat în CRIZĂ de TIMP şi va supralicita. Sumă RECORD pentru un jucător pe care Real şi Barça îl VISEAZĂ
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu