Poli renaşte din propria cenuşă! Grupul de idealişti speră să regăsească drumul spre glorie alături de o echipă NEPĂTATĂ

Anul 2012 poate fi unul de referinţă pentru fotbalul românesc. În luna august, la Timişoara s-a consemnat prima palmă zdravănă primită de fotbalul modern la noi în ţară. Poate, printr-o minune, în viitorul nu foarte îndepărtat, acest fenomen va încasa destule lovituri şi se va trezi, îmbrăţişând din nou valorile datorită cărora a ajuns regele sporturilor.

Deşi aveau ocazia, cel puţin teoretic, ca într-un an să cânte din nou pe stadioanele din Liga I, suporterii alb-violeţi au spus pas fostei ACS Recaş, adică actualei ACS Poli. Au ales să cânte prin buruieni, din toată inima şi cu capul sus, decât să strige, cu jumătate de gură, pe Naţional Arena. Şi-au sacrificat câţiva ani buni, de dragul identităţii, ani pe care îi vor petrece alături de o echipă care e departe de marea performanţă, însă care, cu siguranţă, e a lor.
Revoluţia suporterilor timişoreni nu e cauzată însă doar de artificiile prin intermediul cărora oraşul a „făcut rost” de o echipă în Liga a II-a. Suporterii adevăraţi apreciază mai mult un jucător care e sincer când sărută emblema de pe tricou decât un superfotbalist care e dispus oricând să plece la cei care plătesc mai bine. Banii au ajuns să conteze prea mult în acest sport, iar stadioanele româneşti sunt din ce în ce mai goale. Fanii bănăţeni au ales să abandoneze pentru moment marele stadion din oraşul lor şi să încurajeze o echipă care, deocamdată, nu a fost invadată de mercenari.
De ce nu ACS Poli?
Au trecut zece ani de la fuziunea unei echipe a Politehnicii cu AEK Bucureşti, episod care a coincis cu o reactivare spectaculoasă a galeriei alb-violete şi a entuziasmului suporterilor polişti, în general. De aceea, mulţi partizani ai proiectului Recaş pun problema astfel: „Dacă atunci aţi fost de acord, de ce refuzaţi acum?”.
Unul dintre liderii galeriei timişorene, Silvian Radosav, răspunde: „Acest proiect Recaş nici măcar nu e o fuziune. E pur şi simplu echipa ACS Recaş, la care municipalitatea a aderat. În 2002, noi am acceptat o fuziune în care a intrat o echipă a Politehnicii, era un lucru în care ne puteam regăsi. În plus, atunci nu am avut alternative, chiar dacă unora nu le-a convenit acea fuziune, nu puteam să facem ceea ce facem acum, nu aveam o astfel de opţiune”.
Cine e ASU Poli?
Echipa Universităţii Poli­tehnica este activă din 2005. A participat în campionatul municipal (liga a şasea), având în componenţă studenţi şi cadre didactice. A încheiat sezonul trecut pe primul loc, promovând în liga a cincea (campionatul judeţean). Joacă pe micul stadion „Ştiinţa”, acolo unde vechea Poli a evoluat din 1928 până la inaugurarea stadionului 1 mai („Dan Păltinişanu”). „Nu mai putem să vorbim de o continuitate sută la sută, dar reperele sunt aceleaşi. E acelaşi teren, e echipa studenţilor, a Institutului Politehnic”, explică Silvian Radosav.
Cheltuielile echipei (baremul de arbitraj, deplasările etc) sunt suportate deocamdată de Universitate, însă suporterii se implică şi ei. S-au strâns deja peste 300 de cotizanţi (20 de lei de persoană) şi s-a dat comanda pentru două rânduri de echipament.
Cine sunt „golanii”?
Susţinătorii lui ASU Poli sunt percepuţi de multă lume ca fiind huliganii din peluză sau, după cum s-a exprimat Marian Iancu, „nişte golani, beţivi şi drogaţi”. Totuşi, iniţiatorii proiectului, oamenii care au uitat de ceva vreme ce înseamnă „timp liber”, pot fi număraţi pe degete. Unii sunt membri ai galeriei, iar ceilalţi şi-au încurajat echipa de la tribuna a II-a în ultimii ani. Nu le vom scrie numele, însă merită să înşiruim cu ce se ocupă fiecare dintre ei: director de agenţie a unei bănci, avocat şi profesor de drept, economist, publicist, funcţionar public, artist grafic, director de vânzări la o multinaţională. Alţii au propriile afaceri, de la firme de software la tipografii, cluburi sau magazine.
„Huliganii” s-au deghizat în stewarzi
Aceşti oameni au avut dese întâlniri cu rectorul Politehnicii, Viorel Şerban, şi cu antrenorul echipei, Toni Foale, şi s-au ocupat atât de problemele organizatorice ale echipei, cât şi de atragerea microbiştilor din oraş alături de ASU Politehnica.
Fiecare suporter ajută cu ce poate, iar la primul meci oficial patru dintre fani au îmbrăcat vesta de steward, pentru a asigura ordinea, aşa cum scrie în regulament. Bineînţeles că au făcut-o gratuit, astfel că s-au mai economisit nişte bănuţi. La finalul meciului, cei patru oameni de ordine au aruncat vestele verzi şi au cântat alături de jucători, care au învins pe Gran Plaz Liebling cu 8-0.
„Fotbalul din prima ligă e murdar”
ASU Poli nu este echipa unei anumite generaţii sau a unei categorii sociale. Cel mai tânăr cotizant are două luni şi cel mai în vârstă are 74 de ani. Pensionar, ultras, şomer, patron - indiferent de eticheta pe care unii s-ar grăbi să le-o lipească, oamenii care au fost la primul meci al lui ASU Poli au în comun atât dragostea pentru echipa în alb-violet, cât şi dispreţul faţă de mizeriile fotbalului păstorit de Mircea Sandu şi Mitică Dragomir. „La acest nivel, ne simţim bine cu fotbalul. În fotbalul profesionist de azi se învârt prea mulţi bani, sunt salarii prea mari. Nu există etapă să nu fie scoase la iveală combinaţii, trucuri, blaturi. Mulţi dintre membrii vechi ai galeriei au renunţat să mai vină la meciuri în ultimii ani, dar i-am revăzut acum, alături de noi”, a declarat unul dintre liderii suporterilor, Emanuel Cernescu.
Cât va ţine minunea?
Dacă suporterii vor să o vadă, la un moment dat, pe ASU Poli în prim-planul fotbalului, vor avea nevoie de mult mai mulţi bani decât au acum, cel puţin de la liga a treia în sus. „O să încercăm să prezentăm la cât mai multă lume principiile acestui proiect, inclusiv mediului de afaceri. Sponsorii au de ce să fie interesaţi, pentru că nu e o chestiune artificială, cum sunt la ordinea zilei în România. Inclusiv campioane au dispărut pentru că nu aveau suporteri legaţi de echipă”, a spus Silvian Radosav.
Chiar dacă am văzut-o pe Poli jucând în cupele europene, pot să spun că la meciul cu Liebling am trăit cea mai frumoasă zi pe un stadion în ultimii 30 de ani
Silvian Radosav, unul din liderii galeriei
Nu avem nimic cu AC Recaş, ne bucurăm că au promovat în Liga a II-a, dar le dorim să se numească în continuare AC Recaş. Pentru oamenii din oraş şi pentru clubul înfiinţat în 1917
Silvian Radosav, unul din liderii galeriei
Încercăm să regăsim dem­nitatea fotbalului. Avem şi o respon­sabilitate faţă de generaţiile care vin, care trebuie să crească lângă o echipă curată
Silvian Radosav, unul din liderii galeriei
Rotariu şi Vlaicu, reactivaţi
Doi dintre cei mai iubiţi fotbalişti din istoria lui Poli Timişoara au acceptat să joace pentru ASU Poli de dragul suporterilor. Iosif Rotariu (50 de ani) şi Sorin Vlaicu (47 de ani) se descurcă fără probleme la nivelul eşalonului cinci, în ciuda faptului că nu mai sunt la prima tinereţe. „Când aveam 35 de ani, am renunţat la Liga Campionilor şi am plecat de la Steaua ca să vin antrenor-jucător la Poli, în Liga a II-a. Pentru mine, Timişoara a fost mereu pe primul loc”, a declarat Rotariu după primul meci oficial al lui ASU Poli, 8-0 cu Gran Plaz Liebling.
Corespondenţă cu Austria Salzburg
Liderii fanilor timişoreni s-au consultat în ultimele luni cu suporterii echipei Austria Salzburg, care au abandonat echipa după ce patronii i-au schimbat numele în „Red Bull” şi au pornit pe un alt drum, cu propria lor formaţie. Timişorenii speră să asiste în viitor la un amical cu Austria Salzburg şi chiar şi cu United of Manchester, echipa fanilor englezi care au intrat în conflict cu patronii americani ai lui Manchester United.
Mingi şi jaloane din Australia
Unul dintre cei care au pus umărul la proiectul ASU Politehnica locuieşte acum în Australia. „Un om din galerie, care s-a mutat acum câţiva ani în Australia, se ocupă acolo de o echipă de fotbal la nivel de amatori. A auzit de proiectul nostru şi ne-a întrebat dacă avem nevoie de ceva. După câteva zile, ne-a trimis un pachet cu mingi, jaloane şi alte lucruri necesare pentru antrenamente”, povesteşte Radosav.