Subscribe:

Ads 468x60px

sâmbătă, 25 august 2012

Spaniolii sunt uluiţi de Contra: "De la cele mai mari stadioane ale lumii, la cele mai modeste condiţii!" Cum se simte Guriţă înainte de debutul ca antrenor în Spania

Cosmin Contra a plecat din fotbalul românesc în Spania, acolo unde speră să îşi găsească plăcerea de a antrena, plăcere pe care a experimentat-o prea puţin în perioada petrecută pe banca lui Poli Timişoara. Atunci, Marian Iancu insista că fostul fundaş al naţionalei nu este copt pentru fotbalul mare, iar acesta pare să-i fi ascultat sfatul. "Guriţă" a semnat cu modesta Fuenlabrada din Segunda B şi este pregătit să arate că ştie meserie.

Ambiţia lui Contra este susţinută şi de cel mai prestigios cotidian spaniol, Marca. Jurnaliştii iberici l-au însoţit pe antrenorul român la unul dintre antrenamentele dinaintea debutului de duminică, împotriva lui Sporting Abelardo B.

"Arată foarte vesel. Zâmbetul lui este complice cu al jucătorilor. În doar câteva zile s-a acomodat la austeritatea perfectă de la Fuenlabrada. Cosmin Contra, care a jucat pe cele mai mari stadioane ale lumii, se simte perfect în cele mai modeste condiţii", scriu cei de la Marca, după care remarcă apropierea antrenorului de proprii jucători: "El le spune pe numele mic, iar ei îl strigă Mister sau, simplu, Cosmin".

Contra este optimist că va reuşi în noua sa aventură: "Am un mare entuziasm pentru a face ca lucrurile să meargă bineAm mare încredere în echipă, mi-au arătat că mă pot baza pe ei. Mă identific cu ei şi cu staff-ul, iar asta este foarte important".

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu