Irina Camelia Begu s-a calificat în turul al 2-lea al turneului de la
Flushing Meadows. Românca a reușit surpriza și a eliminat-o pe Caroline
Wozniacki, numărul 9 WTA, favorită 8 a turneului american.
De doar două seturi și o oră și 21 de minute a avut nevoie Begu
pentru a se impune în fața danezei. În primul act, jucătoarea din
România, aflată pe locul 96 în ierarhia mondială, a câștigat cu 6-2. În
setul al doilea, Begu a cedat tot două game-uri și merge mai departe
după cea mai importantă victorie a carierei.
Caroline Wozniacki, finalistă la US Open în 2009, prima "victimă" de
marcă de pe tabloul feminin în acest an, a acuzat probleme la genunchi.
Fostă număr 1 mondial la începutul anului, daneza a avut un sezon slab,
măcinat de accidentări, dar asta nu umbrește cu nimic victoria Irinei.
În vârstă de 22 de ani, românca a fost desemnată anul trecut Newcomer of
the Year în circuitul WTA, în noiembrie 2011 ajungând până pe locul 36
în clasamentul mondial. Calificarea în turul al doilea egalează cel mai
bun rezultat personal într-un Grand Slam, reușind același lucru și în
2011 și în 2012 la Roland Garros.
În faza urmatoare, Irina Begu, , numărul 96 în ierarhia mondială, se
va confrunta cu Silvia Soler-Espinosa din Spania, locul 58 în
clasamentul WTA. Pentru calificarea în turul doi la US Open, Begu va
încasa un cec în valoare de 37.000 de dolari şi o sută de puncte WTA.
Programul româncelor în ziua a treia la US Open
Edina Gallovits- Hall va juca în turul al doilea la
New York împotriva favoritei 7, nimeni alta decât câștigătoarea de anul
trecut, australianca Samantha Stosur. Partida dintre cele două va fi
ultima pe Arena Louis Armstrong, ceea ce înseamnă că nu va începe mai
devreme de ora 2 noaptea, ora României.
Pe terenul 17, Simona Halep deschide ziua contra favoritei 19, Nadia Petrova, iar în meciul trei de pe terenul 8, Sorana Cîrstea o întâlnește pe georgianca Anna Tatishvili.
În concursul de dublu feminin, româncele au următoarul program în ziua a treia: Irina-Camelia Begu/ Alize Cornet(Franța)- Angelique Kerber (Germania)/ Tamira Paszek(Austria), Alexandra Cadanțu/
Mathilde Johansson(Franța)- Irina Falconi/ Maria Sanchez(Statele
Unite), Madison Keys/ Jessica Pegula- Akgul Amanmuradova (Uzbekistan)/ Monica Niculescu. Începe și concursul de dublu mixt, iar Horia Tecău, alături de americanca Bethanie Mattek-Sands debutează contra dublului american Sloane Stephens/ Rajeev Ram.
miercuri, 29 august 2012
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu