În sfârşit, s-a făcut primul anunţ oficial despre lansarea jocului Football Manager 2013, unul dintre cele mai
iubite de suporterii din toată lumea. Cea mai recentă ediţie a jocului
va fi lansată în luna noiembrie şi, aşa cum ne-a obişnuit în fiecare an,
vine cu o mulţime de noutăţi, anunţă "The Guardian" Principala schimbare este însă scurtarea timpului în care un jucător termină sezonului.
Cei de la SEGA au ţinut cont
de părerile utilizatorilor, care s-au plâns că structura ediţiilor
precedente le mânca o groază de timp, într-o eră în care el este tot mai
puţin.
Astfel, aceşti jucători au acum opţiunea "Football Manager Classic", în
care o mulţime de misiune sunt puse acum în spatele asistenţilor. Tot ce
trebuie să faci acum este să setezi ordinele pentru meciul următor,
după ce la începutul sezonului ţi-ai însărcinat angajaţii să se ocupe de
diverse lucruri care, în ediţiile precedente, picau în spatele tău.
Timpul în care un jucător termină astel un sezon s-a scurtat până la opt
ore. Pentru pasionaţi, rămâne şi vechea variantă, în care un manager se
ocupă de absolut tot ce mişcă la club.
Noua variantă se joacă în două moduri: preiei echipa încă de la startul
sezonului sau te angrenezi într-o provocare la mijlocul sezonului, în
care ai obiective pe termen scurt, cum ar fi salvarea de la retrogradare
în următoarele patru luni.
S-a lucrat mult şi la partea grafică, cei de la SEGA venind cu o
variantă îmbunătăţită. În timpul meciului ai la dispoziţie mai multe
date şi informaţii despre echipa ta, pe care le poţi utiliza în
gestionarea partidei. De asemebea, managerii pot alege acum tonul în
care vorbesc la coferinţa de presă.
"Sunt alte sute de noutăţi", promite Miles Jacobson, manager la Sports Interactive pe partea de dezvoltare.
joi, 6 septembrie 2012
FOTO&VIDEO S-a făcut anunţul aşteptat de toţi suporterii! Când va fi lansat Football Manager 2013 şi cu ce noutăţi vine
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu