Fără doar şi poate Victor Piţurcă este unul dintre cei mai mari
antrenori români, însă fixaţiile sale sunt la fel de celebre ca şi
performanţele obţinute.
Cu greu putem uita modul în care a aşezat echipa în partida cu Olanda,
în 2008, decisiv pentru ieşirea din grupele Europeanului, dar şi
rezistenţa la nou sau obsesia pentru anumiţi jucători, altfel fotbalişti
care nu impresionează prin foarte multe lucruri.
Se spune că orice geniu are şi momentele sale de nebunie, iar Piţi a
făcut aseară, în partida cu Estonia, să confirme în mare parte acest
lucru. Selecţionerul a pregătit perfect meciul de la Tallinn, dar a
uimit în final printr-o decizie absolut ciudată.
În prelungirile partidei cu Estonia, tehnicianul voia să îl introducă în
teren pe Adi Popa, fotbalist care într-o lună a făcut saltul de la
Chiajna la echipa naţională. Stelistul a făcut mişcări de încălzire pe
toată durata reprizei secunde şi era gata să bifeze prima selecţie în
tricoul primei reprezentative. Piţurcă anunţase chiar schimbarea, doar
că accidentarea lui Goian l-a făcut să reconfigureze tactica. Deşi era
minutul 90+1, iar România avea cele trei puncte câştigate, tehnicianul a
mers la arbitrul de rezervă, cu care a parlamentat pe seama
modificării...schimbării. Într-un final, Găman a fost aruncat în luptă,
pentru ultimele secunde, în locul fundaşului lui Spezia, provocând
amuzamentul celor din staff. Mulţi ar spune că este o chestiune de
principiu, dar parcă o astfel de decizie, la acest scor, nu se
justifică, Piţi demonstrând încă o dată că este un tehnician ermetic.
Adi Popa nu a apucat să debuteze, aşadar, dar mijlocaşul de bandă din
Ghencea va primi, sigur, o şansă în partida cu modesta naţională a
Andorrei, de marţi. Piţurcă intenţionează să le dea o şansă şi
fotbaliştilor care nu sunt atât de obişnuiţi cu prima reprezentativă,
dorind în acelaşi timp să evite şi nedoritele cartonaşe galbene, care ar
putea să îi încurce socotelile în partidele cu adevărat importante.
Rigiditatea cu care Piţurcă a tratat prelungirile partidei a fost
sesizată şi în zona de comentarii de pe siteul www.prosport.ro, nu
puţini fani amuzându-se pe seama deciziei selecţionerului. "Bă, Piţurcă
ăsta e serios? Ce a avut cu Adi Popa?", se întreba retoric, unul dintre
suporteri.
sâmbătă, 8 septembrie 2012
Piţi i-a făcut pe tricolori să îşi dea coate pe bancă! "Bă, ăsta vorbeşte serios?" FOTO GENIAL - Ce nu s-a văzut la TV. Merită un loc în Guinness Book: aşa ceva nu vezi pe multe arene
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu